Practica studenţească se desfăşoară sub forma unor stagii de practică organizate în conformitate cu planul de învăţământ aferent fiecărei specializări care face obiectul acestui proiect.
LEGISLAŢIA ŞI PROTECŢIA MUNCII PRIVIND
EFECTUAREA PRACTICII DE CĂTRE STUDENŢI
ÎN CADRUL PROIECTULUI
POSDRU/90/2.1/S/64176 „Studenţi practicieni – studenţi activi şi integraţi”
–Revizuită –
1. Reguli generale
Angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă.
Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu.
Obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu pot aduce atingere responsabilităţii angajatorului.
Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii financiare pentru salariaţi.
Normele şi normativele de protecţie a muncii pot stabili:
a)măsuri generale de protecţie a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;
b)măsuri de protecţie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activităţi;
c)măsuri de protecţie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;
d)dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea unor organisme speciale de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă.
În cadrul propriilor responsabilităţi angajatorul va lua măsurile necesare pentru protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, inclusiv pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi pregătire, precum şi pentru punerea în aplicare a organizării protecţiei muncii şi mijloacelor necesare acesteia.
La adoptarea şi punerea în aplicare a măsurilor se va ţine seama de următoarele principii generale de prevenire:
a)evitarea riscurilor;
b)evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c)combaterea riscurilor la sursă;
d)adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă şi alegerea echipamentelor şi metodelor de muncă şi de producţie, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone şi a muncii repetitive, precum şi a reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii;
e)luarea în considerare a evoluţiei tehnicii;
f)înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos;
g)planificarea prevenirii;
h)adoptarea măsurilor de protecţie colectivă cu prioritate faţă de măsurile de protecţie individuală;
i)aducerea la cunoştinţa salariaţilor a instrucţiunilor corespunzătoare.
Angajatorul răspunde de organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă.
În cuprinsul regulamentelor interne sunt prevăzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea şi sănătatea în muncă.
În elaborarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă angajatorul se consultă cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă.
Angajatorul are obligaţia să asigure toţi salariaţii pentru risc de accidente de muncă şi boli profesionale, în condiţiile legii.
Angajatorul are obligaţia să organizeze instruirea angajaţilor săi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Instruirea se realizează periodic, prin modalităţi specifice stabilite de comun acord de către angajator împreună cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă şi cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.
Instruirea se realizează obligatoriu în cazul noilor angajaţi, al celor care îşi schimbă locul de muncă sau felul muncii şi al celor care îşi reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activităţii.
Instruirea este obligatorie şi în situaţia în care intervin modificări ale legislaţiei în domeniu.
Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor.
Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.
Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.
Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă instituţia abilitată prin lege poate dispune limitarea sau interzicerea fabricării, comercializării, importului ori utilizării cu orice titlu a substanţelor şi preparatelor periculoase pentru salariaţi.
Inspectorul de muncă poate, cu avizul medicului de medicină a muncii, să impună angajatorului să solicite organismelor competente, contra cost, analize şi expertize asupra unor produse, substanţe sau preparate considerate a fi periculoase, pentru a cunoaşte compoziţia acestora şi efectele pe care le-ar putea produce asupra organismului uman.
2. Comitetul de securitate şi sănătate în muncă
La nivelul fiecărui angajator se constituie un comitet de securitate şi sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaţilor în elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul protecţiei muncii.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în cadrul persoanelor juridice din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se organizează la angajatorii persoane juridice la care sunt încadraţi cel puţin 50 de salariaţi.
În cazul în care condiţiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase, inspectorul de muncă poate cere înfiinţarea acestor comitete şi pentru angajatorii la care sunt încadraţi mai puţin de 50 de salariaţi.
În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă. Numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil.
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă coordonează măsurile de securitate şi sănătate în muncă şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, cu o durată mai mare de 3 luni.
În situaţia în care nu se impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă, atribuţiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de responsabilul cu protecţia muncii numit de angajator.
Componenţa, atribuţiile specifice şi funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului.
3. Protecţia salariaţilor prin servicii medicale
Angajatorii au obligaţia să asigure accesul salariaţilor la serviciul medical de medicină a muncii.
Sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constau în:
a)prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
b)supravegherea efectivă a condiţiilor de igienă şi sănătate în muncă;
c)asigurarea controlului medical al salariaţilor atât la angajarea în muncă, cât şi pe durata executării contractului individual de muncă.
În vederea realizării sarcinilor ce îi revin medicul de medicină a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului de muncă sau a felului muncii unor salariaţi, determinată de starea de sănătate a acestora.
4. LEGISLATIA SPECIFICA PRIVIND SECURITATEA SI SANATATEA MUNCII
a. Legea 53/2003 – Codul Muncii
b. Legea 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
c. Legea 258/2007 privind practica elevilor şi studenţilor
d. Norme metodologice de aplicare a legii securităţii şi sănătăţii muncii nr.319/2006.
5. Elemente organizatorice
Practica este activitatea desfăşurată de studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ, care are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire.
Practicantuleste studentul care desfăşoară activităţi practice pentru consolidarea cunoştinţelor teoretice şi pentru formarea obligaţiilor, spre a le aplica în concordanţă cu specializarea pentru care se instruieşte.
Organizatorulde practică este instituţia de învăţământ universitar, care desfăşoară activităţi instructiv-educative şi formative.
Partenerul de practicăeste o societate comercială, o instituţie centrală ori locală sau orice altă persoană juridică ce desfăşoară o activitate în corelaţie cu specializările cuprinse în nomenclatorul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi care participă la procesul de instruire practică a studenţilor.
Practica studenţilor se organizează şi se desfăşoară pa baza unui contract-cadru de colaborare sau a unei convenţii, după caz, încheiate între organizator şi partenerul de practică.
Practica se desfăşoară pe baza unei programe analitice/portofoliu de practică, întocmită (întocmit) de instituţia de învăţământ a practicantului.
6. Obligaţiile părţilor
6.1. Partenerul de practică
- să deţină o dotare corespunzătoare – logistică, tehnică şi tehnologică – necesară valorificării cunoştinţelor teoretice primite de practicant în cadrul procesului de instruire;
- să aibă specialişti cu studii superioare care să coordoneze, să organizeze şi să participe la evaluarea desfăşurării practicii studenţilor;
- să desfăşoare programul de activitate astfel încât să permită realizarea activităţii de practică a studenţilor în condiţii normale, fără a depăşi ora 20,00;
- pe perioada de practică, partenerul de practică, împreună cu reprezentantul instituţiei de învăţământ (coordonatorul de practică pe specializări) urmăresc şi înregistrează prezenţa la activitate a practicantului şi semnalizează eventualele abateri sau disfuncţionalităţi instituţiei de învăţământ;
- partenerul de practică desemnează persoanele care se ocupă de îndrumarea şi urmărirea activităţii de practică a studenţilor;
- partenerul de practică este obligat să îl ajute pe practicant să îşi urmărească programa analitică/portofoliul de practică, punându-i la dispoziţie mijloacele necesare;
- partenerul de practică este obligat să instruiască practicantul cu privire la normele de securitate şi sănătate în muncă, specifice activităţilor pe care le va desfăşura.
6.2. Practicantul
- are obligaţia de a desfăşura activităţi conform programei analitice/protofoliului de practică, respectând durata şi perioada impuse de instituţia de învăţământ de unde provin;
- este obligat să respecte regulamentul de ordine interioară al partenerului de practică şi normele de securitate şi sănătate în muncă, specifice activităţii desfăşurate;
- prezenţa la practică este obligatorie; în caz de boală sau alte cauze obiective, practica se recuperează, complectându-se durata, fără a perturba procesul de pregătire teoretică;
- participă activ la activităţile desfăşurate de partenerul de practică, doar dacă acestea sunt în interesul specializării, al dezvoltării cunoaşterii, dar numai după efectuarea de către acesta a instructajelor de securitate şi sănătate în muncă, specifice acelor activităţi.
7. Norme de securitate şi sănătate de muncii
7.1. Sarcinile şi obligaţiile partenerului de practică
- Pentru studenţii practicanţi, partenerul de practică stabileşte reguli privind instruirea şi însoţirea acestora prin instituţie.
- Partenerii de practică va asigura instruirea introductiv–generală a studenţilor practicanţi privind activităţile specifice ale instituţiei, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul instituţiei, în general şi se va consemna în fişa de instruire colectivă.
- Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va păstra de către partenerul de practică şi un exemplar de către conducătorul de practică.
- Instruirea la locul concret de desfăşurare a practicii se face de către partenerul de practică pe baza tematicilor stabilite şi va cuprinde:
· informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice;
· prevederile instrucţiunilor proprii elaborate;
· măsuri privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea personalului;
· prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în munca privind activităţile specifice;
· instruirea va cuprinde în mod obligatoriu demonstraţii practice privind activitatea pe care studentul practicant o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.
7.2. Sarcinile şi obligaţiile coordonatorului de practică
Coordonatorii de practică au următoarele obligaţii:
· însoţeşte studenţii practicanţi pe timpul desfăşurării practicii la partenerul de practică;
· asigură participarea studenţilor practicanţi la instruirile referitoare la securitatea şi sănătatea muncii efectuate de către reprezentanţii partenerului de practică;
· respectă normele de securitate şi sănătate în muncă, specifice locului de desfăşurare a practicii;
· păstrează un exemplar al fişelor de instruire colectivă a studenţilor practicanţi întocmite de către partenerul de practică.
7.3. Sarcinile şi obligaţiile practicantului
Fiecare practicant trebuie să îşi desfăşoare activitatea în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea partenerului de practică, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de practică, drept pentru care îi revin următoarele obligaţii:
- să participe la instruirile privind securitatea şi sănătatea muncii efectuate de către partenerul de practică;
- să utilizeze corect maşinile, aparatura, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
- să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi după utilizare, să-l pună la locul destinat pentru păstrare;
- să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice, clădirilor şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
- să comunice imediat partenerului de practică şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă pe care o consideră un pericol pentru securitatea şi sănătatea practicanţilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;
- să aducă la cunoştinţa coordonatorului de practică şi/sau partenerului de practică accidentele suferite de propria persoană;
- să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;
- să dea relaţiile solicitate de către inspectori de muncă şi inspectori sanitari.
Obligaţiile practicanţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii partenerului de practică.